US Open va fi turneul unde se vor acorda cele mai mari premii din istoria tenisului, cei care vor triumfa vor lua cu un milion de euro mai mult față de French Open, acolo unde Simona Halep a încasat un cec de 2.2 milioane de euro după ce a cucerit trofeul.
În aceste condiții, câștigătorii US Open la proba de simplu feminin și simplu masculin vor avea fiecare o recompensă de circa 3.25 milioane de euro, adică vor înregistra o creștere de circa 85.000 de euro. Cert e că dacă se va impune și pe tărâm american, Simona Halep, numărul unu mondial, va primi cu un milion de euro mai mult ca la Roland Garros. De partea cealaltă, finaliștii la simpu vor lua câte 1.85 de milioane de euro, iar cei care vor părăsi turneul în primul tur vor avea în cont câte 46.000 de euro. De asemenea, jucătorii care vor fi elimințai din primul tur al calificărilor vor avea asigurată suma de 6.850 de euro.
Interesant e că învingătorii din probele de dublu masculin și feminin vor primi aproape 600.000 de euro de echipă.
US Open, turneu ce depășește orice altă competiție de tenis ca recompense financiare, e dotat cu premii de 53 de milioane de dolari, adică peste 45 de milioane de euro, în creștere cu 57 la sută față de ediția de acum cinci ani. O altă caracteristică a competiției de pe tărâm american este că a fost prima unde premiile de la masculin și feminin au fost egale încă din 1973.
US Open va lua startul la data de 27 august și va dura până la 9 septembrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER